+(373) 22-71-92-52 +(373) 22-44-57-58
Blefarita: ce este și cum se manifestă

Blefarita – inflamare a pleoapelor, care se manifestă prin  îngroșarea marginii pleoapelor, înroșirea lor și prin formarea unor cruste (mătreață) la baza genelor.

Cauze

Cauze responsabile de apariția blefaritelor:

  • infecția cu stafilococ
  • dermatită seboreică
  • excesul de sebum

Factorii favorizanți ai blefaritei sunt: căldura, cosmeticele, medicamentele, praful, căldura, frigul, vicii de refracție necorectate, tulburările endocrine, tulburări gastrointestinale, candidoza.

Simptome

Blefarita nu este primejdioasă, dar se poate urma cu un oarecare discomfort: pleoapele sunt întotdeauna roșii, iritate, însoțite de mîncărime, iar crustele le poți  vedea și cu ochiul liber.

După somn, pacientul poate avea ochii încleiați din cauza eliminărilor purulente acumulate peste noapte .

Schimbările de la suprafeța ochiului (cornee și conjunctivă) se manifestă prin simptom de ochi uscat, dar pot duce și la complicații mai grave: conjunctivită, șalazion, pierderea genelor.

Tratament

Se recomandă igiena strictă de la nivelul pleoapelor: după spălarea ochilor se recomandă folosirea unui șampon destinat pentru zona ochilor pentru înlăturarea crustelor înmuiate, cu ajutorul unui disc de vată.

Un mare folos ne aduc și compresele calde care înlătură eliminările glandelor din interiorul pleoapelor și provoacă eliberarea mai ușoară a acestora.

Nu se recomanda de  aplicat punguțe cu ceai sau alte compoziții din categoria „leacuri băbești”, fiindcă pot cauza alergii și pot agrava starea pacientului.

Se recomandă masajul pleoapelor pentru a îndemna  eliminarea sebuumului acumulat în exces.

În cazul modificărilor cronice, în perioadele de amplificare, specialistul poate indica unguent cu antibiotic pentru a scădea inflamația.