Oftalmologia este o ramură a medicinii care studiază bolile globului ocular și toate partile ochiului (pleoape, organele lacrimale, conjunctiva), precum și țesutul din jurul structurilor osoase care formează globul ocular. Problemelor oculare nu trebuie subestimate. Este suficient să spunem că peste 50% din populaţie suferă de afecţiuni ale ochiului. Prin urmare, încă de la primele semne de boala este necesar să solicităm sfatul medicului oftalmolog, pentru a evita complicaţiile ulterioare. Pentru toate bolile oftalmologice, inclusiv cele mai populare, cum ar fi miopia, hipermetropia, astigmatismul, glaucomul, cataracta, trebuie să se efectueze anual o evaluare diagnostică completă. Diagnosticul cuprinde:
Anamneza – discutia dintre doctor si pacient, in cadrul careia acesta din urma explica de ce a venit la control, ce probleme oculare anterioare a avut.
Examinarea aspectului exterior al ochilor si pleoapelor
Autorefractometria – permite masurarea dioptriilor cu ajutorul unui aparat specialâ. Uneori (mai ales la tineri), este necesara repetarea acestei masuratori dupa folosirea unor picaturi, adica se efectueaza refractometrie cu cicloplegie.
Determinarea acuitatii vizuale – consta în citirea de catre pacient, a unor cifre si litere de pe un panou luminos, situat la distanta, apoi citirea unui text imprimat (testarea vederii la aproape). In acest moment, daca este nevoie, se prescriu ochelari.
Verificarea motilitatii oculare (a miscarilor ochilor) – pentru depistarea unui strabism, a unei pareze si apoi, testarea vederii binoculare (capacitatea celor doi ochi de a functiona in simultan).
Biomicroscopia – permite examinarea partii anterioare a globului ocular (cornee, iris, cristalin).
Examinarea fundului de ochi – pentru vizualizarea retinei, vaselor de sange si nervului optic. Dupa acest test nu este indicat sa conduceti si ar fi bine sa purtati ochelari de soare. Efectul dureaza cateva ore.
Masurarea tensiunii oculare, cu precadere la persoanele trecute de 35 de ani sau la persoanele cu antecedente familiale de glaucom, la cele cu aspect particular al papilei nervului optic. Masuratoarea se poate face prin metoda non-contact (tensiunea oculara se masoara cu ajutorul unui jet de aer, fara sa se atinga ochiul) sau prin metoda contact, cu atingere.
De ce Centrul de Oftalmologie (OftalmoCorrect) Promed ?
În cadrul Centrului de Oftalmologie OftalmoCorrect activează medici profesionişti, doctori in stiinte medicale, profesori cu o vastă experienţă, ce sunt implicaţi în cercetarea ştiinţifică a noilor metode medicale de tratament. La tratarea bolilor oculare specialiştii noştri dispun de echipamente de ultimă generaţie, pentru un tratament eficient. Deja de 15 ani de activitate, ca centru oftalmologic, experiența acumulată și pacienții satisfăcuți, sunt dovada calității serviciilor noastre. OftalmoCorrect nu este doar centru de oftalmologie care satisface cerinţele pacienţilor, ci şi un centru medical care relaţionează cu alte specialităţi, pentru un tratament adecvat. OftalmoCorrect, printre mulţimea de clinici oftalmologice şi cabinete oftalmologice din Chişinău, şi-a caştigat pe bună dreptate pacienţii, fiind clasată la nivelul celor mai bune centre oftalmologice.
În cadrul Centrului de Oftalmologie (OftalmoCorrect) al PROMED, tratăm următoarele afecțiuni:
Diagnosticul bolilor oculare
Pentru diagnosticarea bolilor oculare folosim o varietate de metode speciale. Cu ajutorul celor mai avansate echipamente de uz oftalmologic, avem posibilitatea de a indentifica funcția vizuală și parametrii fiziologici ai ochilor, dar şi evaluarea ţesuturilor şi proceselor patologice.
Consultul oftalmologic include:
În cadrul Centrul de Oftalmologie (OftalmoCorrect) Promed puteți obține întotdeauna o programare la un medic oftalmolog competent.
Pentru mai multe informaţii, sunaţi la numărul (022)50-18-13.